În copilărie am fost varianta tocilară a persoanei de astăzi. Bine, recunosc, acum sunt mai tocilară decât acum 20 de ani, însă și atunci aveam să spunem mai degrabă înclinații academice. Având în vedere că citești acest articol, există o mare probabilitate să fi fost și tu la fel.
Mă preocupau în mod serios notele pe care le luam la teste, temele pe care le aveam de făcut și locul pe care mă aflam în clasamentul intelectual al clasei. Când venea însă vorba de socializare (în special cu sexul opus), mi-aș fi dorit să am acces la o hartă desenată. Deși cei mai mulți dintre noi punem accentul pe aceleași elemente de competiție școlară în educația copiilor noștri, mie nu mi-au făcut un serviciu extraordinar.
Am depus un efort susținut pentru a acumula skilluri sociale, efort care ar fi putut fi evitat dacă aș fi beneficiat de o educație socială în copilărie.
Ca să nu îmi dezmint natura tocilară, am să îți povestesc despre un studiu longitudinal desfășurat de-a lungul a 20 de ani, care a urmărit un grup de 753 copii de la grădiniță până în viața adultă. Una dintre cele mai importante concluzii a fost că prichindeii cei mai săritori și dispuși să împartă cu ceilalți au ajuns persoane de succes: au urmat școli mai bune și au reușit să obțină și să mențină joburi full time. Pe de altă parte, copiii cu disponibilitate redusă pentru a-i ajuta pe ceilalți și cu o capacitate limitată de a dărui, s-a dovedit că au mai multe probleme cu abuzul de substanțe, cu încălcarea legii și cu menținerea unui loc de muncă.
Iată de ce m-am gândit să scriu acest articol și să descoperim împreună o altă perspectivă asupra skillurilor sociale pe care le poți dărui copilului tău.