Biroul Altfel este o activitate tematică de teambuilding la birou care se realizează într-o atmosferă de colaborare permanentă între membrii echipei. Echipele sunt formate din colegi care ocupă aceleași spații de lucru, care aduc și își împodobesc biroul cu decorațiuni specifice sărbătorii tematice alese și spun o poveste legată de momentul respectiv.
Evenimentul poate fi realizat în preajma sărbătorilor tradiționale: Crăciunul, Paștele, 1 și 8 Martie, 1 Iunie, Ziua Recoltei, Ziua Națională a României etc. sau a sărbătorilor împrimutate din alte țări: Valentine’s Day, Halloween etc. De asemenea, puteți alege alte teme, precum ”O zi la plajă” sau ”Uniunea Europeană” (în care fiecare birou primește o țară și trebuie să decoreze biroul pe tematica respectivei țări).
La fel ca în cazul concursului de gătit prăjituri, este foarte important să alegi un juriu și să stabilești reguli foarte clare de organizare a concursului, pe care să te asiguri că le cunoaște toată lumea.
Spre exemplu, juriul poate acorda note pentru nivelul de creativitate în executarea provocării, pentru gradul reprezentare a tematicii alese, pentru gradul de utilizare a materialelor reciclate cărora li s-a dat o nouă utilizare (upcycle), pentru gradul de colaborare a chipei și nivelul de implicare a tuturor membrilor acesteia etc.
Stabilește câți câștigători vor fi și ce premii sunt în joc. Printre premii poți alege sume de bani, medalii, trofee, contribuții la cauze nobile făcute în numele lor, tichete cadou etc.
Stabilește cine va face parte din juriu. Membrii juriului pot fi lideri formali și/sau informali ai organizației, colegi, profesori (dacă activitatea are loc într-o școală) etc. Ideal este să alegi un număr impar de jurați, pentru a evita situațiile în care voturile sunt la egalitate.
O altă formă de notare este să le distribui tuturor angajaților fluturași pe care să acorde propriile note sau să voteze birourile favorite și în funcție de voturi să se realizeze întreg clasamentul. Riști însă, ca fiecare echipă și-și voteze propriul birou iar rezultatele să nu fie tocmai relevante.