fbpx
Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

DEXonline spune că ERGONOMIA este disciplina care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea.

Din perspectiva calității vieții angajaților, domeniu despre care auzim tot mai des în ultima vreme, putem să afirmăm că ergonomia se ocupă cu identificarea condițiilor de muncă în care un angajat poate lucra cu eficiență cât mai mare.

Adică?

Vom încerca să abordăm subiectul din două perspective: cea a angajatului și ce a angajatorului. Rolul HR-ului fiind, din această perspectivă, cea de mijlocitor între cele două… ”tabere”.

Mobilierul

Fără a fi subiectivi, fiecare dintre noi își dorește confort atât acasă, cât și la muncă. Acasă, cu toții ne alegem mobilierul, în special cel de care ne folosim în activitățile zilnice, astfel încât să îl putem folosi cât mai ușor. Un scaun comod, dar care să asigure o poziție corectă atunci când ne așezăm, o masă nu prea înaltă dar nici foarte joasă, cu o bară pentru picioare sau un pat cu o saltea… ergonomică, menită să ne asigure un somn odihnitor sunt doar câteva exemple de criterii după care ne alegem mobilierul.

În consecință, și la serviciu urmărim să avem un mobilier care să ne asigure, de ce să nu o recunoaștem, o poziție de lucru cât mai comodă. Dar cum? Un scaun reglabil pe înălțime, cu suport lombar și cu tetieră, care să aibă șezutul și spătarul dintr-un material care să permită aerisirea și cu mânere reglabile este ceea ce recomandă și medicii. Dacă beneficiem și de o masă de lucru care se poate regla pe înălțime, lângă un computer care să aibă un ecran cu luminozitatea bine reglată, putem spune că beneficiem de condițiile ideale. Specialiștii sunt însă de altă părere. Tot ce am enumerat până acum constituie doar începutul unui loc de muncă optim pentru a asigura condițiile pentru eficiența angajaților.

Dacă în companie avem angajați care desfășoară o mare parte din activitate stând în picioare sau lucrând în condiții de zgomot puternic, măsurile ergonomice se referă și la asigurarea echipamentelor de protecție adecvate, care, pe lângă funcția de bază trebuie să fie și confortabile.

Chiar dacă avem mobilierul de birou care să ne asigure condițiile optime de lucru, nu trebuie să uităm că păstrarea unei poziții de lucru pentru prea mult timp nu este indicată. Pentru a afla cum să treceți peste acest impediment, vă recomandăm articolul nostru Gimnastică la birou.

Lumina

Dacă ne… ridicăm privirea din ecranul calculatorului, ar trebui să avem o lumină ambientală potrivită, specialiștii recomandă o lumină caldă, cea rece (albă) inducând o stare de încordare, total neindicată la birou, care să nu fie nici prea puternică, dar nici prea difuză, numărul de lumeni putând fi calculat în funcție de volumul camerei. Trebuie să nu uităm nici de lumina naturală, o încăpere cu ferestrele spre sud, de exemplu, având tot timpul anului o lumină naturală puternică. Opusul acestei situații este un birou cu ferestrele spre nord, care ”va tânji” tot anul după un strop de soare. În aceste cazuri trebuie să avem în vedere posibilități de obturare a luminii naturale prin jaluzele sau storuri, în cazul în care aceasta devine prea puternică, și ne gândim la zilele toride de vară, sau o lumină ambientală mai puternică, pentru birourile cu ferestrele spre nord.

Că tot am adus vorba de luminozitate, culoarea pereților este și ea foarte importantă. Dacă albul este cel mai la îndemână și mai ieftin, trebuie să spunem că o paletă de culori calde, pastelate, sunt menite să contribuie la crearea unei atmosfere propice pentru un angajat eficient. Pe de altă parte, culorile intense, chiar dacă pot crea un joc cromatic interesant, este recomandabil să nu fie folosite pe suprafețe mari, deoarece pot induce stări de încordare și nervozitate.

Nivelul de oxigen

Nivelul de oxigen din încăpere contribuie esențial la un mediu propice pentru angajați. Un nivel de oxigen prea scăzut duce la amețeli și migrene, deci la scăderea eficienței angajaților. Cel mai la îndemână mod de a remedia lipsa de oxigen din birou este să deschidem ferestrele, pentru câteva minute. Un alt mod de a realiza aerisirea camerelor este prin montarea unor sisteme de ventilație centralizate sau individuale. Acestea au rolul de a împrospăta aerul, dar și de a regla umiditatea din încăpere.

Umiditatea

Aparatele de aer condiționat sunt din ce în ce mai prezente în birouri. Nu trebuie să uităm că, în afară de răcirea aerului, acestea au mai multe funcții, cum ar fi cea de dezumidificare, că pot fi programate să funcționeze chiar în absența noastră (ceea ce este chiar mai indicat) prin programarea prealabilă sau prin gestionarea funcționării acestor aparate prin intermediul aplicațiilor instalate pe telefoanele mobile.

Nivelul de umiditate este indicat să fie între 45% și 60%, dar poate depăși aceste valori, crescând vara peste 65% și scăzând iarna chiar până la 10%. Dacă umiditatea aerului nu este între valorile optime, apare o senzație puternică de disconfort. Pentru păstrarea umidității între limitele menționate anterior, este recomandată folosirea unui umidificator iarna și a funcției de dezumidificare a aparatului de aer condiționat pe timpul verii.

Rolul HR-ului în ecuație

Din perspectiva asigurării calității vieții angajaților, ca premisă a creșterii productivității acestora, recomandăm ca departamentul HR din companie să susțină implementarea măsurilor de creștere a ergonomiei locurilor de muncă ale angajaților. Rolul HR-ului va fi acela de a convinge top managementul de importanța aplicării măsurilor de creștere a ergonomiei locului de muncă.

Amprenta personală

Vă spunem totuși că și o tușă personală contribuie substanțial la crearea unui loc de muncă ergonomic, chiar dacă excede un pic noțiunea respectivă. Și ne referim aici la plantele pe care le avem în birou (puteți vedea mai multe în articolul nostru Rolul benefic al planelor la birou) la obiecte personale, cum ar fi o fotografie dragă, un mic obiect de artă sau o machetă. Toate acestea contribuie, pe lângă toate elementele de ergonomie despre care am vorbit mai sus, la crearea unei atmosfere propice unei productivități ridicate ale angajaților.

Show CommentsClose Comments

Lasă-ne un comentariu