Pentru că știm că la început de toamnă îți trebuie timp să te adaptezi din nou la programul de lucru, îți propunem un team building mai deosebit. Ne-am gândit la o escapadă pe străzile vechi ale orașului împreună cu colegii de birou.
Așteptări
După un studiu pe Google Maps am ales să explorăm zona cuprinsă din Capitală cuprinsă între Strada Clucerului și Șoseaua Kiseleff, incluzând în tur o casă mai cunoscută. Ne-am proiectat traseul astfel încât să ne încadrăm într-o oră de mers. Am tras cu ochiul pe ”street view”, dar nu ne-am documentat despre casele pe care le putem găsi pe traseu, ci ne-am lăsat purtați de liniștea străzilor, de răcoarea pomilor bătrâni și de surpriza arhitectonică a traseului.
În afara casei pe care am inclus-o în tur intenționat, ne așteptam să vedem multe case vechi din perioada arhitecturii neoromânești și a perioadelor art nouveau și art deco.
Realitatea
Am început turul pe la ora 11.00 și, fiind începutul toamnei, vremea a fost tocmai bună pentru plimbare. Turul a fost interesant, cu surprize plăcute și mai puțin plăcute.
Fiind vorba de străzi pe care se aflau multe sedii de firme dar care, la acea oră nu erau aglomerate, ne-am permis să ne uităm fără grija pietonilor grăbiți și a mașinilor în viteză, în stânga și în dreapta, după case și după detalii interesante.
Traseul a avut un amalgam de case în stiluri arhitectonice variate, de la cele de la începutul secolului XX și până la cele contemporane. O parte din case sunt bine întreținute și au parte de curți vesele. Am admirat case încărcate de istorie, străjuite de porți și garduri sofisticate pe lângă care mulți dintre noi trecem grăbiți spre treburile zilnice și case moderne, răsărite parcă din cenușa unor imobile care nu au putut duce povara anilor. Blocuri legate în beton și sticlă care, uneori, parcă apasă în stânga și în dreapta lor peste bătrânii rămași să spună povești despre zile demult apuse.
Deși am mers mai mult uitându-ne în sus, am găsit detalii interesante și ”pe stradă”. Pe lângă mașinile moderne de lângă casele care găzduiesc sedii de firme și cele luxoase, din dreptul caselor proaspăt renovate sau construite, am întâlnit și ”mașini ale timpului”, atent întreținute, care dădeau străzilor un aer boem.
Ne-am oprit la jumătatea drumului la o cafenea stradală, sucul sau cafeaua dându-ne energia să continuăm mai curioși escapada urbană.
Și, pas cu pas, admirând sau încercând să găsim elemente arhitectonice interesante, uneori dezamăgiți, alteori încântați de ceea ce vedeam, ne-am îndreptat spre punctul obligatoriu de trecere – casa cea mai cunoscută a turului nostru urban.
Casa Miclescu
Poate cea mai de seamă reprezentantă a categoriei de case (triste) este Casa Miclescu. Am aflat de pe internet că are o istorie bogată și interesantă, că a fost odinioară locul unde se întâlnea lumea bună a orașului. A fost proiectată de părintele arhitecturii românești, Ion Mincu, iar construcția ei a început în 1900. A fost finalizată de avocatul Jean Miclescu, descendent al unei familii de boieri moldoveni.
În 1947 a început declinul casei, când a fost naționalizată. Proprietarul din acea vreme, colonelul Radu Miclescu, a ales să rămână cu soția într-una din încăperile clădirii. Restul casei a fost repartizat Uniunii Scriitorilor.
Tot aici a fost filmat în 1972 filmul Felix și Otilia, ecranizare după celebrul roman ”Enigma Otiliei” al lui George Călinescu, având în distribuție pe Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică și Julieta Szönyi, aceasta din urmă cunoscută mai ales din rolul Adnanei din serialul Toate pânzele sus.
Acum proprietatea este în uitare în cleștele unui zid grosolan de beton, ghearele degradării fiind adânc înfipte în aceasta de timp, de vegetația sălbatică și de nepăsare, deși au fost tentative de restaurare și soarta ei a fost semnalată și în presă.
Vedeta
La o aruncătură de băț de Casa Miclescu se află, tot ”la Șosea”, o proprietate atent restaurată, îmbogățită cu elemente de feronerie în ton cu stilul arhitectonic neoromânesc. O grădină cochetă, bine îngrijită, înconjoară casa. Gardul de zid ce înconjoară parțial proprietatea și vegetația deasă dinspre bulevard o feresc de privirile indiscrete ale trecătorilor, dar poarta de fier forjat ne-a invitat să aruncăm o privire, spunând, parcă, ”uitați ce curte frumoasă avem!” Ne-am bucurat să vedem o asemenea proprietate și, cu toate că ne imaginăm că întreținerea acesteia nu este la îndemâna oricui, ”noblesse oblige”!
A fost o încântare pentru noi să o admirăm!
Anonima
Ascunsă de o vegetație sălbăticită, pe Intrarea Eliza Zamfirescu Leonida, la nr. 13, am descoperit o casă în stil arhitectonic de început de secol XX, cu două etaje. Ce ne-a fascinat? Balconul construit în stilul unui turnuleț, pe colțul clădirii, bogat ornamentat, care parcă era un paznic de nădejde al casei. Priveliștea, cel puțin în anii de tinerețe ai casei, trebuie să fi oferit multe clipe frumoase proprietarilor. Și mai era ceva: un balcon – seră, închis în sticlă și fier forjat, care se ascundea timid în spatele pomilor. Locul acesta, în vremurile bune ale casei, probabil că a fost locul unde se purtau discuții despre destinele familiei proprietarilor, la o cafea, o dulceață și o țigară fină.
Soarta potrivnică a unor case
Am vorbit mai sus de soarta Casei Miclescu, care a continuat să fie rea și după 1990, când urmașul colonelului a ales să vândă proprietatea aflată în litigiu și în degradare. Cine a văzut filmul Felix și Otilia, a putut observa că, încă din acea perioadă (începutul anilor 70), casa nu era într-o stare prea bună.
Cu toate astea, casa este pe lista monumentelor istorice, la cota B-II-m-B-18996
Dacă această casă este cea mai cunoscută ”casă tristă” din turul nostru urban, vă spunem că nu a fost singura. Am întâlnit case care strigau după ajutor, în speranța unei renovări care să aibă loc cât mai curând, sau case care se sufocau sub resuscitări nereușite, care nu au ținut cont de încărcătura istorică, sau de poveștile lor. Și mai sunt și case abandonate sau case care și-au găsit sfârșitul în ghearele necruțătoare ale incendiului, rămânând peste ani exemple din categoria ”nu faceți așa!” Am aflat ulterior că în această casă incendiată a locuit pentru o perioadă, în vremurile de glorie ale imobilului, scriitorul Mihail Sadoveanu.
Ne-am întrebat cum au fost odinioară, încercând un exercițiu de imaginație, agățându-ne de fărâmele de detalii care au supraviețuit trecerii nemiloase a timpului.
Inedit
La începutul plimbării am lansat câteva provocări.
Prima dintre ele a fost să încercăm să identificăm cărui curent arhitectonic aparțin clădirile care ne-au plăcut, în calitate de admiratori ai frumosului arhitecturii, dar, din păcate, numai la începutul acestui hobby.
A doua provocare a fost să găsim ceva deosebit despre una dintre casele de pe traseu. Am găsit despre Casa Miclescu o întâmplare care l-a avut ca protagonist chiar pe colonelul Miclescu. La vizita președintelui Franței Charles de Gaulle în România, în 1968, fostul general francez a dorit să se întâlnească cu cei care i-au fost colegi la Școala Specială Militară de la Saint-Cyr. Colonelul Radu Miclescu era unul dintre aceștia. Autoritățile au fost puse în dificultate, pentru că de Gaulle a vrut să îi viziteze pe foștii colegi la locuințele acestora. Drept urmare, colonelul a fost mutat într-o cameră mai mare, s-a întâlnit cu președintele Franței și, după plecarea acestuia, a fost mutat înapoi, în cămăruța în care locuia după naționalizarea casei.
O a treia provocare a fost să găsim plăci comemorative, din cele care ne amintesc ce personalități au locuit la adresa respectivă. Am găsit și noi o astfel de placă, pe un blockhouse în stil artnouveau. Și ceea ce a fost mai interesant a fost că am aflat că acolo a locuit Eliza Leonida Zamfirescu, una dintre primele femei inginer din Europa.
Terminus
Am încheiat plimbarea noastră la o terasă, unde am discutat despre cele văzute, închipuindu-ne cum a fost zona în primele decenii ale Secolului XX, dar și care era atmosfera din anii ʼ60, când au început să se facă renovări și când au început să apară din nou construcții. Am ”dat share” la fotografii și am studiat elemente arhitectonice care scapă ochiului de iubitor de arhitectură începător și neșcolit, dar, mai mulți ochi văd mai mult decât o singură pereche! Am plecat după ce am mâncat ceva, cu promisiunea de a reedita astfel de aventuri urbane.
Propuneri de viitor
Cu siguranță vom găsi un prilej să evadăm din nou prin cartierele vechi, cu colegii care îndrăgesc aerul boem al caselor vechi. Pentru viitor ne-am propus să fim mai atenți la planificarea… escapadei. Avem aici un exemplu despre cum se poate organiza un astfel de tur ghidat pe străzile orașului vechi într-un articol viitor.
Dacă ți-a plăcut experiența noastră, te așteptăm cu un comentariu la articol. Dacă ai organizat deja un astfel de teambuilding, spune-ne ce ai făcut tu, tot printr-un comentariu.
Bucură-te și tu de ultimele zile cu soare cald împreună cu colegii tăi și de câteva fărâme de istorie la pas, prin orașul vechi!
